joi, 8 decembrie 2011

Pnevma-astenias,


În Sfânta Scriptură găsim consemnată vindecarea unei femei gârbove. Avea această neputinţă de 18 ani. Mântuitorul Iisus Hristos o vindecă fără să-i cerceteze în prealabil credinţa, aşa cum făcuse în alte cazuri. De aceea nu putem spune dacă femeia avea credinţă sau nu. Am putea deduce că era credincioasă din faptul că se afla în sinagogă într-o zi de sâmbătă, cu toate că era neputincioasă şi ar fi avut o scuză bună să nu vină. Acolo, în sinagogă, după ceremonia religioasă Mântuitorul o vindecă în văzul tuturor. Unii se minunează, alţii se scandalizează fiecare văzând în felul său lucrurile.
Ştim că femeia era aplecată de spate, gârbovă, aşa cum sunt multe femei şi în vremurile noastre. Însă, din modul în care evanghelistul Luca o prezintă şi din modul în care Mântuitorul o vindecă, se vede că femeia avea mai multe suferinţe. Evanghelistul Luca o prezintă pe femeie aşa: Şi iată, o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputinţă şi era gârbovă şi nu putea nicidecum să se ridice (Luca 13, 11). El enumeră suferinţele ei: 1. Duhul de neputinţă; 2. Gârbovirea trupească. Iar vindecarea ei se face aşa: Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, dezlegată eşti tu de neputinţa ta!“ Şi Şi-a pus mâinile pe ea, şi ea îndată s'a îndreptat şi-L slăvea pe Dumnezeu (Luca 13,12-13). Astfel, întâi o vindecă de duhul de neputinţă, iar mai apoi îi îndreaptă trupul gârbov. E clar că e vorba de două afecţiuni, cea trupească fiind dublată de una sufletească. Întrebarea care se pune este următoarea: ce presupune duhul de neputinţă? -pentru că e limpede că e vorba de o afecţiune a sufletului-. Termenul grecesc pentru duhul de neputinţă este pnevma-astenias. Pnevma e grecescul pentru suflet, iar astenias a fost tradus prin neputinţă, dar l-am şi românizat, folosindu-l sub forma astenie. În DEX astenia se traduce aşa: Stare de oboseală intensă şi prelungită, însoţită de slăbiciune fizică, de scăderea capacității de lucru intelectual etc. Rădăcina asteniei nu este o afecţiune fizică, ci o dispoziţie rea a sufletului care-l duce pe om la neputinţă fizică. În plan duhovnicesc duhul de neputinţă este starea de plictiseală, de oboseală care se manifestă atunci când trebuie să ne rugăm, să mergem la Biserică, să postim, să citim etc. El niciodată nu se manifestă atunci când omul e la o petrecere, la bar, la discotecă, în faţa televizorului sau a calculatorului sau atunci când bârfim, când ne certăm noi sau alţii. Nici un duh nu ne opreşte de la rău, dar, vai câte ne presc de la bine. Ochii noştri văd răul şi mai puţin binele, urechile noastre aud răul şi mai puţin binele. Răul ne îndeamnă la rău şi-i suntem veşnic ascultători şi privitori; binele ne îndeamnă la bine şi veşnic îi suntem neascultători. Proorocul Isaia spune aşa: Şi am auzit glasul Domnului, zicând:
„Pe cine voi trimite, şi cine va merge la acest popor?“. Iar eu am zis: „Iată, sunt aici, pe mine trimite-mă!“. Şi El a zis: „Mergi şi spune-i acestui popor: Cu auzul veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu privirea veţi privi, dar nu veţi vedea. Că inima acestui popor s'a împietrit,
urechile lor greu aud şi ochii lor s'au închis, ca nu cumva cu ochii să vadă şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să-şi revină şi Eu să-i vindec“ (Isaia 6, 9-10). Iar proorocul Ieremia glăsuieşte aşa: Ascultaţi acum aceste lucruri, voi, popor nebun şi nesimţit: Ochi au şi nu văd; urechi, şi nu aud. Oare nu vă veţi teme de Mine? – zice Domnul –, şi nu veţi avea nici o sfială'n faţa Mea Ieremia (5,21-22). La acestea se adaugă ceea ce le spune Sfântul Apostol Pavel romanilor şi prin ei nouă: Aşa cum este scris: "Datu-le-a Dumnezeu duh de amorţire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă până'n ziua de azi... Întunece-se ochii lor ca să nu vadă, iar spinarea lor să le-o'ncovoi fără'ncetare (Romani 11, 8-10). Înţelegem aşadar de ce era gârbovă femeia, pentru că îi plăcea să privească pământul şi cele ale lui. Dar, vai, cât de gârbovi suntem noi...