joi, 26 aprilie 2012

Instalarea preotului din Diviciorii Mari,

Duminica Tomii a debutat cu ploaie. Norii negri parcă dădeau pe faţă trăirile mele lăuntrice. Aveam emoţii pentru ceea ce urma să fac: prima instalare de preot în calitate de protopop. Ştiam că merg într-o comunitate în care norii negri au îngreunat mult viaţa duhovnicească a oamenilor. Satul Diviciorii Mari a rămas în istorie prin numele preotului Ioan Giurgiuca şi prin faptul că a fost singura comunitate din zona Gherlii care a rămas ortodoxă în toată istoria ei. Pe acestea le ştiam, dar mai ştiam şi că istoria comunităţii de la Giurgiuca încoace, prin urmaşii săi, n-a fost atât de roditoare, dimpotrivă se simte în ea ispita Celui rău de care îl rugăm pe Tatăl nostru Cel din ceruri de atâtea ori să ne izbăvească. A mai fost senin, dar desele schimbări ale preoţilor au contribuit nefericit la situaţia tensionată pe care o găsesc eu ca tânăr protopop. Tensiunea se datorează excesului de zel venit din partea unui preot tânăr. Regretabil. În numai un an şi ceva a reuşit să tulbure chiar şi pe cei mai paşnici oameni. Aşadar, nori pe cer, în suflet şi în Diviciorii. Drumul a părut lung, iar picăturile mari de ploaie le simţeam obstacole greu de trecut. La locul numit Roşia (după Fizeşul Gherlii), o luăm la stânga. Curând suntem înconjuraţi de dealuri, cerul devine tot mai senin. Ce să fie? Liturghia, adiere de vânt lin, sobor de patru slujitori, eu, un ieromonah dela Rohiţa, un fost preot al comunităţii şi noul preot (emoţionat dar cu un suflet cald şi odihnitor). La predică am înţeles ce se petrecuse. Noi vorbim despre Toma necredinciosul, dar el în duminica care-i este dedicată devine iarăşi credincios, senin la suflet. El s-a încredinţat Duminica la frângerea pâinii, iar noi prin Liturghie ne-am înseninat sufletele. Atmosfera a fost una extraordinară. Aceeaşi ca în Evanghelie, de regăsire, de promisiune, de îndreptare: Domnul meu şi Dumnezeul meu.