În testamentul Mitropolitului Bartolomeu ni se spune aşa: La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupţiei de orice fel si sub orice formă, care să continue şi să desăvârşească ceea ce am început eu. Auzind aceste cuvinte încercam anul trecut, gândindu-mă la posibilul succesor al părintelui Bartolomeu, să găsesc omul potrivit din Sfântul Sinod care să se încadreze în rigorile testamentului. Erau vehiculate nume, se ştia că unul din episcopii vicari de la Cluj îşi doreşte cu tot dinadinsul să urmeze în scaunul arhiepiscopal şi mitropolitan al Clujului, se făceau speculaţii legate de anumite jocuri de culise, mă rog, o telenovelă tipic românească. Unii vedeau un deznodământ tragic, un testament şi moştenire călcate în picioare de un succesor al cărui pincipal obiectiv ar fi fost să şteargă cu orice preţ urmele fostului, iarăşi o tendinţă tipic românească.
La un an după mi-am dat seama că testamentul mitropolitului Bartolomeu a fost de fapt o rugăciune pe care Dumnezeu a împlinit-o. Nu ştiu ce ar fi făcut sau cum sunt alţi ierarhi, dar cred că Î.P.S. Andrei Andreicuţ se încadrează cu fidelitate în cadrele fixate de testament şi cred cu tărie că aceasta ar fi fost şi alegerea părintelui mitropolit Bartolomeu.
Nimeni nu poate contesta faptul că Î.P.S. Andrei este credincios Bisericii Ortodoxe. Iubitor al Sfintei Scripturi, al scrierilor Sfinţilor Părinţi şi al rânduielilor bisericeşti îl vedem cu timp şi fără timp ostenindu-se pentru bunul mers al lucrurilor. Îşi face timp pentru preoţi şi pentru credincioşi, îi ascultă, îi povăţuieşte, îi mustră după caz. Insistă pentru o viaţă duhovnicească autentică în familiile preoţilor şi ale credincioşilor. În sânul comunităţilor pe care preoţii le păstoresc îşi doreşte o atmosferă autentic creştină conformă cu viaţa primelor comunităţi creştine. Pentru aceasta îşi îndeamnă preoţii spre o activitate catehetică susţinută. Nu a îngreunat parohiile cu taxe suplimentare, nu cultivă cultul personalităţii, dimpotrivă, purtarea lui este simplă, smerită. Este un mijlocitor eficient între preoţi şi autorităţi. Are o purtare demnă şi respectă memoria înaintaşilor lui. Mergând într-o audienţă la reşedinţa mitropolitană am observat faptul că nu a dat jos tabloul fostului mitropolit pentru a-l pune pe al său, ci s-a mulţumit să-l aşeze pe al său mai jos. Acest simplu fapt arată, dacă vreţi, programul noului mitropolit şi anume acela de a continua şi desăvârşi munca celuilalt.
Sunt sigur că are mai multe calităţi decât acestea pe care le-am pomenit, calităţi pe care le voi descoperi şi de acum înainte, dar mă opresc aici cu mulţumirea sufletească că prin vrerea lui Dumnezeu testamentul mitropolitului Bartolomeu s-a respectat, cel puţin în ceea ce priveşte succesorul său. Mă mângâie faptul că alături de Î.P.S. Teofan, cel evocat în articolul precedent şi alături de alţii pe care-i voi evoca de aici înainte, vor apăra credinţa adevărata în faţa atacurilor din afară, dar mai ales celor din interior.
La un an după mi-am dat seama că testamentul mitropolitului Bartolomeu a fost de fapt o rugăciune pe care Dumnezeu a împlinit-o. Nu ştiu ce ar fi făcut sau cum sunt alţi ierarhi, dar cred că Î.P.S. Andrei Andreicuţ se încadrează cu fidelitate în cadrele fixate de testament şi cred cu tărie că aceasta ar fi fost şi alegerea părintelui mitropolit Bartolomeu.
Nimeni nu poate contesta faptul că Î.P.S. Andrei este credincios Bisericii Ortodoxe. Iubitor al Sfintei Scripturi, al scrierilor Sfinţilor Părinţi şi al rânduielilor bisericeşti îl vedem cu timp şi fără timp ostenindu-se pentru bunul mers al lucrurilor. Îşi face timp pentru preoţi şi pentru credincioşi, îi ascultă, îi povăţuieşte, îi mustră după caz. Insistă pentru o viaţă duhovnicească autentică în familiile preoţilor şi ale credincioşilor. În sânul comunităţilor pe care preoţii le păstoresc îşi doreşte o atmosferă autentic creştină conformă cu viaţa primelor comunităţi creştine. Pentru aceasta îşi îndeamnă preoţii spre o activitate catehetică susţinută. Nu a îngreunat parohiile cu taxe suplimentare, nu cultivă cultul personalităţii, dimpotrivă, purtarea lui este simplă, smerită. Este un mijlocitor eficient între preoţi şi autorităţi. Are o purtare demnă şi respectă memoria înaintaşilor lui. Mergând într-o audienţă la reşedinţa mitropolitană am observat faptul că nu a dat jos tabloul fostului mitropolit pentru a-l pune pe al său, ci s-a mulţumit să-l aşeze pe al său mai jos. Acest simplu fapt arată, dacă vreţi, programul noului mitropolit şi anume acela de a continua şi desăvârşi munca celuilalt.
Sunt sigur că are mai multe calităţi decât acestea pe care le-am pomenit, calităţi pe care le voi descoperi şi de acum înainte, dar mă opresc aici cu mulţumirea sufletească că prin vrerea lui Dumnezeu testamentul mitropolitului Bartolomeu s-a respectat, cel puţin în ceea ce priveşte succesorul său. Mă mângâie faptul că alături de Î.P.S. Teofan, cel evocat în articolul precedent şi alături de alţii pe care-i voi evoca de aici înainte, vor apăra credinţa adevărata în faţa atacurilor din afară, dar mai ales celor din interior.