Scurtă analiză exegetică,

Pericopa evanghelică a duminicii lăsatului sec de carne, ne pune înaintea ochilor sufleteşti, criteriul în funcţie de care omenirea va fi judecată, în ziua cea de apoi. Evanghelistul Matei, ne relatează că Judecata va avea loc la a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos. Atunci Cuvântul, se va înfăţişa în calitate de Judecător al lumii. Timpul în care vor avea loc acestea este necunoscut. De fapt a şti când anume va avea loc judecata nu este folositor pentru oameni, este mai util a şti ce anume avem de făcut pentru a da răspuns bun la înfricoşătoarea judecată. Sunt foarte mulţi aceia care s-au înşelat crezând că pot calcula timpul hotărât de Dumnezeu pentru sfârşitul chipului lumii acesteia . Până şi Sfântul Ioan Botezătorul s-a înşelat crezând că odată cu venirea în lume "la plinirea vremii" a Cuvântului, va avea loc judecata universală. De aceea el anunţa: Pocăiţi-vă căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor. Sau referindu-se la activitatea Mântuitorului în lume spune: Lopata este în mâinile Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în hambarul său, iar pleava o va arde în foc nestins (Luca 3, 17). Tot din această cauză îşi trimite câţiva ucenici să-L întrebe: Tu eşti Cel ce va să vină, sau pe altul să aşteptăm (Luca 7, 20). În răspunsul său Mântuitorul îl face să înţeleagă faptul că acum e timpul în care se seamănă, se propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu în lume, timpul în care Fiul lui Dumnezeu se manifestă ca Miel al lui Dumnezeu, care se jertfeşte pentru noi şi pentru a noastră mântuire, urmând ca judecata să aibă loc la sfârşitul veacurilor, când Dreptatea lui Dumnezeu va judeca faptele oamenilor, pe cei drepţi îi va răsplăti iar pe cei nedrepţi îi va pedepsi.
Criteriul judecăţii este iubirea noastră faţă de Dumnezeu concretizată în iubirea faţă de aproapele nostru. Iar dragostea noastră faţă de aproapele se manifestă mai ales atunci când, în împrejurări grele de viaţă îi suntem alături: dacă este flămând, să-i dăm de mâncare, de este însetat, îi dăm să bea, de este străin îl primim în casele noastre, de este bolnav sau întemniţat îl cercetăm. Toate acestea din dragostea noastră. Ce este însă foarte interesant, este răspunsul celor de-a dreapta: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Ei nu-şi amintesc când anume au făcut toate acestea, pentru că nu le-au făcut din obligaţia împlinirii poruncilor, ci din iubire adevărată. În iubirea adevărată şi dezinteresată este Hristos. Nu trebuie să împlinim porunci pentru o răsplată anume ci impulsionaţi de adevărata dragoste. Hristos care se află înăuntru nostru, cere de la noi hrana, băutura, îmbrăcămintea, ocrotirea şi odihna dragostei noastre.

Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi

Ev. Matei 25:31-46

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

Învăţăminte,

Personajele principale ale parabolei Fiului risipitor sunt tatăl şi cei doi fii. Unul din fii neascultător şi risipitor de daruri părinteşti, iar celălalt ascultător, supus şi dornic de a primi daruri din partea tatălui. Până la urmă le primeşte tot cel risipitor, de aici reproşul fratelui mare: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Am fi tentaţi să spunem că tatăl este nedrept. Aşa să fie oare? Tatăl răspunde fratelui mare:Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Răsplata celor ascultători este infinit mai mare decât a celorlalţi, pentru că tatăl promite că toate ale mele ale tale sunt. Ascultarea şi răbdarea până la capăt ne va îmbogăţi cu toate darurile lui Dumnezeu, să ajungem dumnezei prin har. Greşala este a fratelui mare, care a nesocotit înţelepciunea tatălui, şi ar fi renunţat la ele pentru... un ied.

Ar mai putea fi o interpretare. Amândoi fiiI, devin nemulţumiţi de comportamentul tatălui. Îl putem judeca ca un om zgârcit, prea econom, de darurile sale nebucurându-se nimeni. Din această cauză, fiul cel mic pleacă, iar cel mare devine mânios, pentru risipa, de care el nu s-a învrednicit niciodată. De foarte multe ori părinţii devin atât de ocupaţi cu agonisirea bunurilor pământeşti, încât neglijează buna creştere a copiilor lor. Educaţia celor şapte ani de acasă, atât de necesară lipseşte de multe ori tinerilor contemporani. În sânul multor familii creştine lipseşte comuniunea, împărtăşirea de valori trainice pe care în primii ani de viaţă părinţii sunt datori să le transmită copiilor lor. Din păcate această comuniune o întreţin, în vremurile noastre pseudopărinţii: televizorul şi calculatorul. Tatăl din parabolă rezolvă problema în cele din urmă, dându-ne posibilitatea de a nu repeta greşala lui. Atenţie părinţilor!!!
Pentru fii cei mai mici, dornici de a avea libertate, departe de privirile mustrătoare ale părinţilor, facem precizarea că a căuta libertatea este ceva firesc, dar e necesar să o căutăm acolo unde trebuie. Ştim de la Sfântul Pavel că libertate e acolo unde e Duhul lui Dumnezeu. Unde oare? Pretutindeni. Omul e liber pretutindeni, dacă nu se ascunde (în zadar) de Duhul lui Dumnezeu, şi deosebeşte permanent binele de rău. Binele îi dă posibilitatea să fie liber de păcat (să împărăţească peste patimi), iar răul îl ţine sclav, captiv în ţara îndepărtată a patimilor. Ce înseamnă a fi slujitor al lui Dumnezeu, ne-o spune chiar fiul risipitor: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Argaţii credincioşi şi ascultători sunt sătui în preajma lui Dumnezeu...Iată adevărata libertate! Să fi slugă a păcatului înseamnă, să fi flămând, asemenea fiului risipitor care: dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.
O ultimă precizare: În sala festivă a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj scrie: Prin cultură la libertate. Prea rar auzim din gura unui tânăr cuvântul cultură. Prea des suntem puşi în situaţia de a asista la ceea ce poate să însemne cuvântul incultură. Prea mulţi prieteni ai inculturii (să nu-i numesc inculţi) ne sunt modele de viaţă astăzi. Aici trebuie să ştim să facem alegerea corectă. Puterea e în libertatea noastră. Dumnezeu ne aşteaptă în locul în care ne-am risipit...

Duminica Fiului Risipitor

Pericopa Evangheliei:

Ev. Luca XV, 11-32

Şi a zis: Un om avea doi fii.

Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea.

Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări.

Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.

Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii.

Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.

Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!

Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta;

Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.

Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.

Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.

Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui;

Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim;

Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească.

Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.

Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea.

Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.

Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga.

Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.

Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat.

Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.

Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

În loc de prolog,

Un preot într-o parohie de ţară, are multe responsabilităţi. Una dintre ele, nu însă cea mai importantă, este aceea de a consemna evenimentele importante din viaţa comunităţii sale. Avându-se în vedere faptul că preotul îl asistă pe om de la naştere până la moarte, nu puţine sunt evenimentele pe care trebuie să le aştearnă în scris. Mă gândesc de asemenea că o parohie de ţară este în foarte multe părţi unicul izvor de cultură pentru oameni ( în Băiţa în lipsa şcolii din sat, dar şi a unui cămin cultural adecvat, parohia este astfel singurul mod de promovare a culturii, e drept, a culturii bisericeşti, dar fiinţial legată de cultura poporului nostru). Nu ştiu dacă un blog, poate să fie un mijloc modern de promovare a culturii bisericeşti, nu ştiu de asemenea dacă activităţile parohiei noastre pot fi considerate activităţi culturale, dar ştiu sigur că în acest mod voi mânui condeiul modern, în a consemna activităţile importante din viaţa duhovnicească a unei mici parohii de ţară.