marți, 28 aprilie 2009

Călătorie spre grădina raiului,


Este foarte greu să dau o definiţie a ceea ce înseamnă cu adevărat să fi pelerin. Este de fapt o lucrarea lăuntrică a omului, o căutare a frumosului. De fapt, Dumnezeu după ce a creat lumea a concluzionat: "Şi toate erau foarte bune". Numai că omul nu s-a mulţumit cu binele ci a căutat să cunoască şi răul, mâncând din roadele pomului cunoştinţei binelui şi răului. Binele îl cunoştea, dar a dorit să cunoască răul. De aceea omul a pierdut accesul în grădina raiului, iar armonia şi binele desăvârşit i-a rămas ca o icoană în suflet, pe care omul în permanenţă caută să o întrupeze. Părintele Rafail Noica spunea că omul este ortodox şi filocalic prin firea lui adică dreptmăritor şi iubitor de bine şi de frumos. Ori dacă omul este filocalic, este firesc să caute binele şi frumosul şi desigur prin bine şi frumos pe Dumnezeu: "În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule" (Psalmii lui David 41, 1). Acesta este de fapt un pelerin. Nu pot să mă pronunţ dacă în pelerinajul din care m-am întors de curând, am fost cu adevărat un pelerin, dar ştiu şi simt că am găsit ceva din ceea ce căutam. Şi de aceea la ora aceasta ceva din frumosul şi binele lui Dumnezeu s-a întrupat în sufletul meu. Nu ştiu cât timp voi păstra vie în sufletul meu această stare, trăind într-o lume atât de agitată, dar ştiu că ceva din ce am câştigat în acest pelerinaj nu voi mai pierde niciodată.
Pelerinajul a avut loc în perioada 24 - 26 aprilie pe la mânăstirile de pe valea Oltului, şi cele de pe valea Jiului. Nu am avut timpul fizic să le vizităm pe toate, tocmai datorită faptului că am încercat să culegem roade duhovniceşti de pe unde am umblat. Şi acest lucru presupune răbdare, linişte, o ieşire din graba şi stresul cotidian: "toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm", şi cred că lucrul acesta l-am reuşit. Chiar dacă ora plecării a fost o oră la care omul se odihneşte (ora 2: 30 noaptea), noi am pornit odihniţi la drum, ştiind că vom găsi pe unde mergem ceva din grădina raiului. Primul popas într-o zi de sărbătoare a fost Mânăstirea Brâncoveanu din localitatea Sâmbăta de Sus. Ştiam că aici voi găsi cel puţin două lucruri: în primul rând o ctitorie brâncovenească, o dovadă evidentă asupra faptului că românii transilvăneni au fost dintotdeauna ortodocşi, nu greco-catolici aşa cum le place unora să spună cu tărie; în al doilea rând pe Părintele Teofil Pârâian. Interesant lucru să înveţi despre lumină de la un nevăzător. Dar lucrul acesta dovedeşte faptul că alături de vederea fizică omul are o vedere duhovnicească. Şi Părintele Teofil a atins pânza freatică a sufletului nostru, fâcând să izvorască apa cea vie, după cuvintele Mântuitorului: "Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică" (Ioan 4, 14).
A
stfel încărcaţi de har şi binecuvântare am pornit mai departe. Nimic din oboseala lumească nu s-a zărit pe chipurile noastre, dar s-a aşternut peste noi liniştea harului. Fiecare din noi se gândea la Dumnezeu, la viaţa veşnică, la ceea ce avem de făcut pentru a ajunge acolo. Aşa am ajuns la Mânăstirea Turnu, acolo unde am fost cazaţi de un ardelean de-al nostru, vieţuitor acolo. Nici aici oboseala nu a afectat dorinţa noastră de a-L căuta pe Dumnezeu. Astfel încât imediat după instalarea în camere, am mers la Slujba Vecerniei, pe urmă la masa pregătită de părinţii mânăstiri, după care am vizitat mânăstirea şi ne-am bucurat de frumuseţile locului aceluia, fiecare din noi fiind tentat să spună: "Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale, şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor tale". Şi totuşi am avut parte de odihnă trupească binemeritată. Astfel încât la ora 22:00 toţi dormeam. Acest lucru a făcut ca trezirea la ora 5:30 să nu fie deloc grea. La ora 6:00 a început slujba Acatistului, după aceea Ceasurile împărăteşti , Utrenia şi Sfânta Liturghie. Încărcaţi de har şi bucurie duhovnicească am pornit la drum.
Următoarea oprire a fost Mânăstirea Cozia. Aici am fost impresionat printre altele de colecţia de icoane vechi ale mânăstirii, icoane care prin vechimea lor, dar şi prin corectitudinea cu care au fost realizate, sunt un permanent îndemn la rugăciune. Din păcate însă există o diferenţă între icoanele vechi, aflate în muzeele mânăstirilor şi cele mai noi, care le-au înlocuit,.Diferenţa aceasta arată faptul că în aceste timpuri în care tehnica şi ştiinţa au evoluat considerabil, concepţia omului despre Dumnezeu a fost umbrită şi deformată, astfel încât , din păcate unele obiecte bisericeşti comercializate sunt la graniţa "Kitsch-ului" (să-mi fie iertată îndrăzneala de a folosi un cuvânt atât de urât). În rest totul duhovnicesc, atmosfera de rugăciune din Mânăstiri ne-a cuprins pe toţi. De la Cozia ne-am îndreptat către Mânăstirea Frăsinei, unde am vizitat doar schitul. Acolo am aflat câteva lucruri despre rânduiala lăsată de Sfântul Calinic de a nu avea acces femeile în mânăstire. Următoarea mânăstire pe care am vizitat-o a fost Mânăstirea Dintr-un Lemn. Frumuseţea naturală a locurilor, stejarii seculari, m-au dus cu gândul la psalmistul David care spune: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu, iar facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria" (Psalmi 18, 1). Cu alte cuvinte omul Îl poate cunoaşte pe Dumnezeu prin frumuseţile naturale care ne spun câte ceva despre Creatorul lor. Acest tip de cunoaştere este numit în teologie: Cunoaştere naturală, numai că pe lângă această cunoaştere o mânăstire prilejuieşte şi cealaltă cunoaştere, mai importantă şi anume cea supranaturală, cunoaştere directă a lui Dumnezeu prin viaţa religioasă. Omul descoperă prin viaţa de rugăciune a unei obşti monahale, ambientul în care sufletul său se deschide spre a prmi har şi a progresa în pelerinajul vieţii pământeşti spre fericirea vieţii cereşti. De aceea oamenii se simt atât de bine când intră într-o Biserică. Din păcate însă, ispita îi face pe foarte mulţi să nu meargă la Biserică, să nu caute această linişte a sufletului. La mânăstirea Dintr-un Lemn, am citit împreună cu grupul Paraclisul Maicii Domnului, în faţa Icoanei făcătoare de minuni. Următoarea oprire a fost mânăstirea Bistriţa. Primul gând pe care l-am avut a fost acela că în Mânăstirea Bistriţa, Î.P.S Bartolomeu a petrecut o bună perioadă de timp, în împrejurările cele mai grele ale vieţii sale. Am rămas în mânăstire la prima parte a privegherii, mai cu seama la Vecernie şi Litie, ne-am închinat cu toţii la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, după care ne-am continuat drumul spre ultima Mânăstire pe care o vizitam în acea zi, şi anume Tismana.
Pentru mine personal Tismana, trebuia să fie (şi chiar a fost) punctul culminant al întregului pelerinaj. La Tismana fusesem pelerin în urmă cu 7 ani în 2002, în cursul anului trei de seminar. Episodul Tismana din urmă cu şapte ani, mi-a rămas în suflet ca o etapă importantă a devenirii mele. Despre ce este vorba, ne aflam într-un pelerinaj organizat de Pr. Dumitru Boca, dirigintele nostru, şi la Tismana eram cazaţi în a doua zi a pelerinajului, într-o zi de sâmbătă. Pătrunşi de duhul mânăstirilor vizitate până în acel moment, am hotărât împreună cu ceilalţi colegi să petrecem o noapte în rugăciune. Sigur faptul acesta era imposibil pentru că în mânăstire exista un program, care se încheia la ora 22:30 când Biserica mânăstirii se închidea. Ora de închidere corespundea cu ora la care se încheia slujba Privegherii. Totuşi prin amabilitatea maicilor am rămas în Biserică rugându-ne , până către orele 24:00. În tot acest timp unii citeam pentru tot grupul Acatiste, iar ceilalţi făceau metanii. O imagine impresionantă, de rugăciune a unor copii. Imaginea aceasta le-a impresionat desigur pe măicuţele, care au renunţat la două ore de somn pentru râvna noastră, şi ne-au rugat stăruitor să rămânem pe a doua zi la Sfânta Liturghie. Programul nostru încărcat nu permitea însă acest lucru, plecarea era programată la ora 6:00, pentru a putea ajunge la Mânăstirea Vodiţa (prima ctitorie a Sfântului Nicodim) la Sfânta Liturghie. După ce le-am expus motivele pentru care nu putem rămâne la Tismana, maicile ne-au spus că "vom fi legaţi de Sfântul Nicodim, ca atunci când vom fi preoţi să slujim la Tismana". Sigur nu din frica legăturii de care maicile vorbeau am căutat să slujesc, iată după doi ani şi jumătate de preoţie, la Tismana, ci pentru că atunci în 2002, am avut la această mânăstire nişte momente pe care un om le simte de puţine ori în viaţă, dar din care se hrăneşte toată viaţa. Şi în 26 aprilie 2009, în duminica Tomii, mi s-a împlinit acest vis, am urmat, dacă vreţi chemarea Sfântului Cuvios Nicodim, de a-i sluji în semn de mulţumire pentru contribuţia ce a adus-o în formarea mea. Şi în duminica Tomii, după atâtea momente de credinţă mai puţină (mi-e frică să-i spun necredinţă) şi după atâtea momente de îndoială, pe care poate şi eu ca orice muritor le-am trăit, am simţit bucuria întoarcerii lui Toma către Dumnezeu, şi din tot sufletul meu am mărturisit: "Domnul meu şi Dumnezeul meu". Acest lucru pentru că am trăit o liturghie pe care mi-am dorit-o veşnică şi pe care o trăiesc şi în aceste momente. Într-adevăr credinţa omului este izvor de cunoaştere a lui Dumnezeu care îl fereşte pe om de îndoială. De aceea Mântuitorul spune: "Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut".
Restul pelerinajului, a fost o reîntoarcere acasă, dar cu sufletul plin de bucurie duhovnicească. De aceea ultimele două mânăstiri Lainici şi Prislop, n-au făcut altceva decât să întreţină focul sfânt ce ardea în inima mea şi cred a noastră a celor din grupul de pelerini alături de care am trăit aceste momente sfinte.
Pentru un pelerin scopul este atins dacă devine mai bun, mai duhovnicesc, şi noi acum suntem mai duhovniceşti şi mai buni, şi dacă am descoperit ceva din grădina raiului, avem datoria morală de a face din ceea ce am descoperit o realitate în care să vieţuim noi şi toţi cei dragi ai casei noastre.

18 comentarii:

  1. PSALM DE MANGAIERE

    Nu te intrista, straine,
    De esti izgonit,
    Caci mai mult decat tine
    Eu am patimit.

    Cruce, spini, otet si fiere
    Am gasit la oameni,
    Ca sa-ti dau tie putere
    Mie sa te-asemeni.

    Bucura-te deci, o, frate,
    Daca patimesti,
    Prin rabdare-or trece toate
    Caci cu Mine esti.

    Nu cata-n aceasta vale
    Numai mangaieri;
    Viata-ntreaga este o cale
    Plina de dureri.

    Deci du crucea suferintei,
    Rabda-al vietii chin,
    In nadejdea biruintei
    Du macar un spin.

    Daca vei slabi-n ispite,
    Ratacind prin lume,
    Roaga-te mai mult, iubite,
    Strig-ma pe (Mine) nume.

    Iar eu fara nici o sila
    O sa-ti ies inainte
    Si-o sa fac cu tine mila
    Ca un bun Parinte.

    Langa tine-apoi voi merge
    Tot mereu, mereu,
    Lacrima din ochi Ti-oi sterge
    Ca un Dumnezeu.

    Nu te intrista, copile,
    Daca suferi mult;
    Roaga-te-n aceste zile
    Iata, te ascult.

    De vei fi cuprins de valuri
    Si de tot slabit,
    Eu o sa te scot la maluri,
    Fiul meu iubit.

    De vei fi batut de ganduri
    Si de dor pe cale,
    Iti voi sterge-n orice randuri
    Lacrimile tale.

    De nu ai in lume mama,
    Lasa, fiul meu,
    Nu mai fi cuprins de teama,
    Tata iti sunt Eu!

    Fugi de oameni, de pacate
    Urca sus calvarul,
    Iata vin la tine, frate,
    Ca sa-ti duc amarul.

    Si voi ramanea cu tine
    Pana la mormant,
    Numai tu sa crezi in Mine
    Caci cu tine sunt.

    Si voi duce-a ta povara
    Oriunde vei fi,
    Fie iarna, fie vara,
    Eu te voi pazi.

    Pe cei stapaniti de ura
    Ii voi imblanzi,
    Iar pe cei ce ma injura
    Ii voi risipi.

    Pe cei plini de ganduri rele
    Ii voi impaca,
    Si pe fiii Maicii Mele
    Nu ii voi lasa.

    Nu mai plange deci, o, frate,
    Pe carari straine,
    Mani vor trece-aceste toate
    Si vei fi cu Mine!…

    Vasile Preotul
    Poezie scrisa de parintele Cleopa Ilie de la M-rea Sihastria

    RăspundețiȘtergere
  2. http://parinteleteofilparaianu.blogspot.com/ http://iubescicoanele-susica.blogspot.com/ http://susica-icoanaferestrasprecer.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  3. http://icoanegalerie.blogspot.com/ http://susica-femeiacrestina.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. ,,BISERICA NU ESTE O VITRINA PENTRU SFINTI,CI UN SPITAL PENTRU PACATOSI,,
    {preluat}

    Vedenia pe care a avut-o un om din Iugoslavia în anul 1976

    Mă străduiesc din toate puterile să povestesc faptele pe care le-am trăit în ziua de 11 iulie 1976, în cel de al 48-lea an al vieţii mele. În urma vedeniei duhovniceşti pe care am avut-o atunci, viaţa mea s-a schimbat cu desăvârşire.

    Fiind invalid de război, în fiecare an merg să fac tratament medical la una din staţiunile noastre balneare. Astfel, în anul acela, 1976, sfârşitul lui iunie şi o parte din luna iulie le-am petrecut la băile Matarusca, fiind găzduit la hotelul Ziţa.

    După zece zile de tratament, la 9 iulie am întrerupt provizoriu şederea mea la Matarusca şi m-am întors acasă în Kragughievaţ, pentru a lua parte la parastasul unei rudenii apropiate. După parastas, în ziua următoare, adică la 11 iulie, puţin înainte de ora 10, am plecat de acasă cu automobilul meu spre băile Matarusca, pentru a continua tratamentul început.

    Când am ajuns la podul lui Ibar, în Kralievo, circulaţia era întreruptă, datorită, precum spuneau şoferii prezenţi, unui accident de circulaţie, întâmplat lângă depozitul de benzină, în drumul către mănăstirea Ziţa. Accidentul lăsase maşinile răsturnate şi îngreuia circulaţia, dar în aceste împrejurări ce poţi face?

    Trecând pe pod, am luat-o spre dreapta, pe drumul care duce la mănăstirea Ziţa. La o depărtare de câteva zeci de metri de pod, se afla staţia locală de autobuze pentru transportul călătorilor spre mănăstirea Ziţa şi spre băile Matarusca. În staţie, câteva zeci de călători aşteptau autobuzul, iar între ei se aflau şi un călugăr şi o călugăriţă de o uimitoare frumuseţe.

    În această parte a drumului, terenul era puţin înclinat şi aveam o bună vizibilitate; având şi viteză mică, am putut vedea bine ce se petrecea înaintea mea. Am observat că monahul era de statură mijlocie, cam de 70 de ani, cu barba albă, deasă şi ondulată, dar după mişcare părea să nu aibă mai mult de 50 de ani. Purta rasă neagră, nouă şi culion cu camilafcă neagră, care cădea pe spate. La piept purta legat cu lanţ sau cordon o cruce luminoasă şi de un alt lanţ, un engolpion sau o iconiţă cu Maica Domnului şi Iisus Hristos. Călugăriţa de lângă el purta şi ea haină intens neagră şi pe cap avea culion la fel ca şi călugărul, numai că vălul ei negru cădea pe umeri. Era de statură mijlocie, cu ochi mari şi frumoşi. La gâtul ei atârnau, ca şi la monah, Cruce şi engolpion, care străluceau la soare. Eu atunci nu ştiam cum este îmbrăcămintea călugărească.

    va urma}

    RăspundețiȘtergere
  5. http://iubescicoanele-susica.blogspot.com/ continuareVedenia pe care a avut-o un om din Iugoslavia în anul 1976

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce rost are o strada care nu duce la biserica ?

    La sfarsitul filmului "Cainta” este o scena care contine o discutie absolut superba, prin mesajul transmis.

    O femeie in varsta, personaj principal din capodopera "Cainta", se intalneste pe o strada, intr-un orasel, cu cineva si intreaba:

    - Strada asta duce la Biserica?

    Interlocutorul ii raspunde:

    - NU, strada aceasta este strada Varlaam si NU duce la Biserica !

    (Varlaam il intruchipa pe fostul dictator comunist Stalin)

    La care batranica raspunde:

    - Ce rost are o strada care nu duce la biserica ?

    As adauga:

    Ce rost are o viata fara Hristos?
    Ce rost are o cariera fara Dumnezeu?
    Ce rost are o alergare care nu se termina cu "Premiul chemarii ceresti”?
    Ce rost are o vesnicie fara Dumnezeu?

    “Uitand cele ce sunt in urma mea, si tinzand catre cele dinainte, alerg la tinta, la rasplata chemarii de sus, a lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus.” (Filipeni 3, 14)

    Doamne, da-mi putere si intelepciune sa decid ca "strada" vietii mele sa duca la Tine !

    RăspundețiȘtergere
  7. Cum tainuim o fapta buna ?

    Un comandant cu inima buna, trecand printre randurile de soldati, spre a verifica cele de trebuinta, a observat cum unul dintre cei mai viteji capitani avea, datorita faptului ca era sarac, un cal foarte slab. Pentru aceasta, el il chema pe capitan la el, spre a il intreba de una, de alta, despre soldati. In cele din urma, comandantul a zis:

    - Capitane, am sa-ti cer un serviciu si sper ca nu ma vei refuza. Stii ca nu mai sunt de treizeci de ani, asa ca nu mai pot incaleca usor pe caii prea iuti. Insa calul dumitale, pe care l-am vazut ieri, mi se potriveste de minune. N-ai vrea sa mi-l dai?

    Capitanul, crezand ca face comandantului un serviciu, a incuviintat imediat si a primit in schimb unul dintre cei mai buni cai din armata.[crestinortodox} [ce frumos}

    RăspundețiȘtergere
  8. Dragi mei frati intru HRISTOS ,,,Daca ati uitat va amintesc Azi este zi de mers la biserica. De maine incepem POSTUL SF.APOSTOLI PETRU SI PAVEL. Si astazi ne asteapta in pragul Bisericii Tatal ceresc , ca pe copiii rataciti pe caile departate de El. Sarbatorim in aceasta zi “DUMINICA TUTUROR SFINTILOR”…

    RăspundețiȘtergere
  9. CUGETARI SCURTE


    Niciodata duhul nostru
    Nu se poate linisti
    Daca nu ne dam silinta
    "Intru Domnul a trai".

    Dupa cum nu tace pruncul
    Cand lipseste maica sa,
    Tot asemenea si duhul
    Nu se poate alina.

    Intru Domnul este pacea,
    Intru el odihna mea,
    Calea cea adevarata
    Si acum si pururea.

    Cand mintea vrea sa zboare
    La Bunul Dumnezeu,
    Atunci vrajmasul tainic
    Ne bantuie mereu.

    Imprastie gandirea
    Ca pulberea in vant
    Si cauta sa traga
    Privirea la pamant.

    Priveliste desarta
    Ne-arata cel viclean
    Ca sa pogoare mintea
    Din "vesnicul liman".

    Piatra nesimtirii mele
    S-a facut ca un mormant
    Care vesnic ma apasa
    Si ma trage la pamant.

    O, de s-ar misca odata
    Piatra sufletului meu
    Ca sa faca loc luminii
    Sfinte de la Dumnezeu.

    Intunerice de patimi
    Inlauntrul meu domnesc,
    Iar vlastarele virtutii
    Toate se ingalbenesc.

    RăspundețiȘtergere
  10. LUCEFERII STIINTEI


    Invatatii ce de astazi
    Tot se straduiesc mereu,
    Ca deplin sa dovedeasca
    Ca nu este Dumnezeu.

    Cu progresele stiintei
    Ca si mandrul "Lucifer",
    Dansii vor sa se inalte
    Astazi mai presus de cer.

    Doua "usi" le stau in fata
    Si raman aici mirati,
    Dupa cum la "poarta noua"
    Sta un bou "sa ma iertati".

    Una este "usa vietii"
    Care lor li s-a inchis,
    Alta este a pierzarii
    Care groaznic s-a deschis.

    Cate le ajunge capul,
    Se grabes sa nascoceasca,
    Ca sa fabrice "viata"
    Si pe moarte s-o opreasca

    Orice uneltesti atee,
    Viata nu vei fabrica
    Iar de rafuiala mortii
    Nicidecum nu vei scapa.

    Toate cele nascocite,
    Cand ajungi langa mormant,
    N-au valoare nici ca pleava
    Care se arunca-n vant!

    Daca nu cunosti-n viata,
    Pe Mantuitorul tau,
    Vei cunoaste dupa moarte
    Tirania "celui rau".

    RăspundețiȘtergere
  11. IN "BRATELE PARINTESTI"


    Ramas de mic orfan pe lume,
    Ca un copil al nimanui,
    Mi-am pus nadejdea mea spre Domnul
    Cerand de-a pururi mila Lui

    Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
    Mi-a semanat de timpuriu
    In suflet tainele credintii
    Si rodul lor ma tine viu

    O, scumpa mea batrana sfanta
    Eu, tot ce am iti datoresc,
    Caci m-ai adus la cunostinta
    Parintelui Celui Ceresc

    "Cand tatal meu" (cum zice psalmul)
    "Si mama mea m-au parasit,
    Atuncea Domnul cel din ceruri
    La sanul milei m-a primit

    Deci, suflete al meu smerite
    Intraripeaza-te mereu,
    Prin rugaciune prea fierbinte
    Si dragoste spre Dumnezeu.

    Privind in inima cu mintea
    Sa cauti tainicul izvor,
    Din care viata se adapa
    Cu darul cel mantuitor

    Urmeaza calea mantuirii
    Traind in pace singurel
    Si toata grija cea lumeasca
    S-o lepezi astazi pentru El.

    RăspundețiȘtergere
  12. http://assets.mixpod.com/swf/mp3/mff-touch.swf?myid=57701507&path=2010/06/17


    copiati

    RăspundețiȘtergere
  13. AAAAAAAAAAA SEMNE BUNE...A INTRAT PARINTELE PE BLOG........ MA BUCUR

    RăspundețiȘtergere
  14. Intr-o zi de primavara jos in lunca la Iordan Se plimba un om cu barba in costum european.
    Am fost salvat***


    Intr-o zi de primavara jos in lunca la Iordan
    Se plimba un om cu barba in costum european.
    Si stia ca-n vremea veche lunca dupa sarbtori
    Totdeauna era plina de straini inchinatori.
    Cate unul mai in varsta cand era a se scalda-
    Ca sa fie mai in voie de la card se retragea.
    Pentru asta si strainul despre care am pomenit
    Cu plimbarea lui razleata nu dadea loc de banuit.
    Dar un cuvios Duhovnic care-n preajma se afla
    Banuia ceva la dansul dupa felul cum umbla:
    Mersul nu era plimbare, chipul lui nelinistit,
    Se vedea dupa miscare omul deznadajduit.
    S-a apropiat de dansul cu blandete si i-a zis:
    "Fiule pentru scaldare locul nu este deschis!
    Vino mai la deal oleaca unde malul e mai jos,
    Locul unde esti se surpa poate fi primejdios!"
    "Lasa-ma parinte in pace!" a raspuns el necajit,
    "Ii mai trebuie scaldare unui suflet osandit?"
    "Fiule, (ii zice iarasi omul cel duhovnicesc)
    Nu te rusina de mine eu sunt doctor sufletesc!
    Daca ai ceva pe suflet spune, nu tine mocnit,
    Eu de aceasta sunt duhovnic, sa alin pe cel scarbit!"
    Chipul bland si vocea calda a cinstitului batran
    I-au facut incurajare spovedindu-se putin:
    Vai de capul meu, Parinte, sunt un om nenorocit,
    Nu mai este loc pentru mine cale pentru mantuit!
    Sunt canonisit din tara ca sa nu ma impartasesc
    Pana ce nu voi fi aproape gata sa ma savarsesc.
    Scarba asta nu ma lasa nicidecum sa ma alin,
    Si la Locurile Sfinte asta m-a facut sa vin.
    Auzeam vorbind pe unii ca facandu-ma "hagiu",
    Dezlegarii de pacate vrednic asi putea sa fiu.
    Dar venind in Palestina, toti duhovnicii mi-au zis
    Ca nu este pogorare (dupa cum este scris).
    Mers-am si la Patriarhul, poate el m-ar dezlega,
    Dar mi-a spus acelasi lucru si Prea Fericirea Sa.
    Cand ii vad pe toti "Hagii" care se impartasesc mereu
    Ma socot ca eu sunt singur lepadat de Dumnezeu.
    Pentru asta am in minte sa-mi fac seama in Iordan,
    Caci di-acuma pentru mine nu mai este alt liman!"
    Auzind batranul asta, a vazut ca-i disperat
    Apucandu-l deci de mana, leacul urmator i-a dat:
    "Maine fac eu Liturghie, vreauu sa te impartasesc,
    Iar pacatul tau de moarte eu de-acum il ispasesc!"
    A simtit in clipa ceea omul deznadajduit
    Ca s-a usurat la suflet chipul i sa- veselit.
    Ii parea ca rasarise soarele abia atunc,
    Si o mana nevazuta il scapase de la munci.
    lacrimand de bucurie, in genunchi el a cazut
    Si i-a sarutat sandalii incarcati atunci de lut!
    "Intunericul din suflet astazi mi l-ai risipit.
    Sa-ti ramaie (zice omul) numele blagoslovit!
    Pentu mine iadul gata astazi astepta deschis
    Iar sìSfintia ta , Parinte, calea mortii mi-ai inchis!"
    Au ramas in noaptea ceea impreuna priveghind,
    Si facand la ziua slujba, pe hagiu el l-a grijit!
    Publicat de putincredincioasa la 04:38 0 comentarii
    Etichete: suflet salvat

    RăspundețiȘtergere
  15. Intr-o zi de primavara jos in lunca la Iordan Se plimba un om cu barba in costum european.
    Am fost salvat***


    Intr-o zi de primavara jos in lunca la Iordan
    Se plimba un om cu barba in costum european.
    Si stia ca-n vremea veche lunca dupa sarbtori
    Totdeauna era plina de straini inchinatori.
    Cate unul mai in varsta cand era a se scalda-
    Ca sa fie mai in voie de la card se retragea.
    Pentru asta si strainul despre care am pomenit
    Cu plimbarea lui razleata nu dadea loc de banuit.
    Dar un cuvios Duhovnic care-n preajma se afla
    Banuia ceva la dansul dupa felul cum umbla:
    Mersul nu era plimbare, chipul lui nelinistit,
    Se vedea dupa miscare omul deznadajduit.
    S-a apropiat de dansul cu blandete si i-a zis:
    "Fiule pentru scaldare locul nu este deschis!
    Vino mai la deal oleaca unde malul e mai jos,
    Locul unde esti se surpa poate fi primejdios!"
    "Lasa-ma parinte in pace!" a raspuns el necajit,
    "Ii mai trebuie scaldare unui suflet osandit?"
    "Fiule, (ii zice iarasi omul cel duhovnicesc)
    Nu te rusina de mine eu sunt doctor sufletesc!
    Daca ai ceva pe suflet spune, nu tine mocnit,
    Eu de aceasta sunt duhovnic, sa alin pe cel scarbit!"
    Chipul bland si vocea calda a cinstitului batran
    I-au facut incurajare spovedindu-se putin:
    Vai de capul meu, Parinte, sunt un om nenorocit,
    Nu mai este loc pentru mine cale pentru mantuit!
    Sunt canonisit din tara ca sa nu ma impartasesc
    Pana ce nu voi fi aproape gata sa ma savarsesc.
    Scarba asta nu ma lasa nicidecum sa ma alin,
    Si la Locurile Sfinte asta m-a facut sa vin.
    Auzeam vorbind pe unii ca facandu-ma "hagiu",
    Dezlegarii de pacate vrednic asi putea sa fiu.
    Dar venind in Palestina, toti duhovnicii mi-au zis
    Ca nu este pogorare (dupa cum este scris).
    Mers-am si la Patriarhul, poate el m-ar dezlega,
    Dar mi-a spus acelasi lucru si Prea Fericirea Sa.
    Cand ii vad pe toti "Hagii" care se impartasesc mereu
    Ma socot ca eu sunt singur lepadat de Dumnezeu.
    Pentru asta am in minte sa-mi fac seama in Iordan,
    Caci di-acuma pentru mine nu mai este alt liman!"
    Auzind batranul asta, a vazut ca-i disperat
    Apucandu-l deci de mana, leacul urmator i-a dat:
    "Maine fac eu Liturghie, vreauu sa te impartasesc,
    Iar pacatul tau de moarte eu de-acum il ispasesc!"
    A simtit in clipa ceea omul deznadajduit
    Ca s-a usurat la suflet chipul i sa- veselit.
    Ii parea ca rasarise soarele abia atunc,
    Si o mana nevazuta il scapase de la munci.
    lacrimand de bucurie, in genunchi el a cazut
    Si i-a sarutat sandalii incarcati atunci de lut!
    "Intunericul din suflet astazi mi l-ai risipit.
    Sa-ti ramaie (zice omul) numele blagoslovit!
    Pentu mine iadul gata astazi astepta deschis
    Iar sìSfintia ta , Parinte, calea mortii mi-ai inchis!"
    Au ramas in noaptea ceea impreuna priveghind,
    Si facand la ziua slujba, pe hagiu el l-a grijit!
    Publicat de putincredincioasa la 04:38 0 comentarii
    Etichete: suflet salvat

    RăspundețiȘtergere
  16. buna ziua,am un tablou acasa ce e semnat de dumneavoastra asa: "Sfintit de Ovidenie la data de 21.11.1998,de Parintele Nicolae,asistat de dascalul Iulian-Paul Duca.-Plopii fara sot".
    E o icoana cu Sfantul Apostol Andrei.Acest tablou l-am primit de la tata cand eram mic,pentru ca ma cheama Andrei si m-i l-a dat ca sa aiba grija de mine.
    Ma abucur ca am putut da de dumneavostra pe blog.
    La ce Biserica faceti slujbe?
    Eu sunt din iasi.
    Frumos blogul,interesant.Lasati-mi scris pe adresa mea de mess:romanescu_ionutandrei@yahoo.com sau pe blog la : http://bluewolf-bluewolf.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  17. care este adresa de email a bisericii din parc? gherla daca va rog sa mi-o dati.cu mult respect susana gherla

    RăspundețiȘtergere