Scurt istoric al bisericii
Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil din Băiţa
Amplasată la sud-vest de Municipiul Gherla (azi parte componenta a acestuia) localitatea Băiţa este o veche aşezare românească ale cărei origini se întind până in secolele XII-XIII. Pe teritoriul său s-au găsit urme de locuire încă din epoca neolitică şi apoi din epoca romană, folosirea apelor minerale de aici, in scopuri terapeutice, făcându-se încă de atunci.
Atestat documentar în anul 1214 sau după alte surse în 1293, satul, cu denumirea in maghiară, Kero, a făcut parte in secolul al XVI-lea din domeniul Cetaţii Ciceului, domeniu stapânit de domnitorii moldoveni şi aflat sub jurisdicţia canonică a Episcopiei Ortodoxe a Vadului, întemeiată de Ştefan cel Mare. Biserica românească veche a satului e posibil să se fi construit în aceasta perioadă, pe locul alteia mai vechi de lemn.
Structura confesională a domeniului în timpul stăpânirii lui Stefan cel Mare era masiv ortodoxă românească. Cele 41 de sate din totalul de 54 câte se găseau în componenţa domeniului la 1553 formau parohii ortodoxe cu preoţi români care asigurau asistenţa religioasă a locuitorilor şi sumara instrucţie a copiilor.
Ştiri mai precise despre vechea biserică şi despre situaţia religioasa a românilor din Băiţa avem din secolul al XVIII-lea. Biserica este amintită într-o conscriptie din 1763. Era închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, hram pe care îl are şi azi, şi avea ziduri groase de piatră, formând un plan navă, cu altarul decroşat, semicircular, atât la interior cât şi la exterior. Turnul clopotniţă era amplasat deasupra pronaosului fiind construit din lemn la fel ca şi acoperişul. Adăpostea printre altele, două valoroase icoane pe lemn, Maica Domnului cu Pruncul şi Deisis, care se păstrează pănă azi. Biserica mai este menţionată în documente în anul 1840, 1844 şi 1888 când a fost renovată. În secolul al XX-lea s-a aflat într-o continuă stare de degradare, alunecările de teren din anul 1970 grăbindu-i ruina.
În anul 1948, şi în Băiţa ca şi în alte părţi din Transilvania, a avut loc revenirea în sânul Bisericii Ortodoxe Române a preoţilor şi credincioşilor greco-catolici, parohia noastră fiind transformată în filie pe lângă parohia Livada, situaţie care a durat până în anul 1992 când a redevenit parohie. După ce slujirea liturgică nu a mai fost posibilă in vechea biserică, serviciile religioase s-au oficiat în vechea casă parohială transformată în capelă, iar băiţenii au trecut la construirea unei noi biserici începând cu anul 1983. Restricţiile regimului comunist au fost simţite din plin dar râvna credincioşilor coordonaţi de preoţii parohi şi in special de prim epitropul de atunci, Teodor Ungur a făcut ca biserica să se poată ridica, fiind sfinţită în anul 1992 de către Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului.
Dintre preoţii care au slujit comunitatea din Băiţa, îi amintim pe Moise Cosma (1868-1877), Vasile Borgovan, Simion Pop, Constantin Hossu, Grigore Jurga (1902-1908), Ioan Vereş (1908-1909), Augustin Ciciovan (1909-1921), Ioan Tătaru (1921-1924), Iosif Sângeorzan (1924-1925), Aurel Petruca (1925-1927), Ioan Costea, Coriolan Podoabă, George Câmpean (1929-1935), Alexandru Mureşan (1935-1945), Câmpean George(1945-1948), Alexandru Papiu(1948-1956), Iuliu Popovici (1956-1959), Mihai Fârtan (1960-1987), Iosif Chezan (1987-1992), Pavel Baciu (1992-2006). Din anul 2007 până în prezent preot paroh este Iulian Paul Isip.
Începând cu anul 2005, în biserică s-au efectuat lucrări de renovare, înlocuindu-se cu gresie podeaua de lemn şi introducându-se încălzirea centrală. Dar lucrările importante de renovare a bisericii au avut loc în anii 2009-2010, prin zugrăvirea pereţilor exteriori cu tencuială decorativă, recondiţionarea tablei şi a jgheaburilor, îmbrăcarea aleilor în granito-gresie şi ridicarea altarului de vară. Toate acestea creează o atmosferă frumoasă de rugăciune şi căldură sufletească, proprii poporului român dreptcredincios.
Prof. Ioan Moldovan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu