Mâ
ntuitorul Iisus Hristos a vindecat mulţi bolnavi şi multe boli, fiind pe drept cuvânt numit "Marele Doctor". Dar vindecările săvârşite au în ele însele tâlcuri mai adânci, nerămânând simple minuni. Trăim într-o lume în care toţi aşteaptă minuni pentru a crede în Dumnezeu, neştiind faptul că minunea în sine nu mântuieşte pe nimeni. Pilduitor în acest sens Avraam îi răspunde bogatului nemilostiv la cererea acestuia de a-l trimite pe săracul Lazăr în casa fraţilor săi necredincioşi pentru ca aceştia să se pocăiască, văzând pe cineva înviat din morţi (Luca 16, 19-31): "Dacă ei (fraţii bogatului nemilostiv) nu ascultă de Moise şi prooroci, nici dacă ar învia cineva din morţi, tot nu vor crede" (Lc. 16, 31). Credinţa ta trebuie să se bazeze pe învăţătura de credinţă şi să fie lucrătoare prin iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. De fapt tâlcul adânc al vindecării slăbănogului coborât de prietenii lui prin acoperiş este acela al iubirii oamenilor întreolaltă: Şi văzând credinţa lor (a prietenilor săi ) i-a zis slăbănogului: Fiule iertate fie păcatele tale". Aşadar un om este iertat de păcate şi vindecat miraculos de neputinţa lui pentru credinţa prietenilor săi. Prieteni adevăraţi, care nu judecă pricina pentru care omul era în suferinţă, şi înţelegem că datorită păcatelor era în neputinţă, ci îl ajută necondiţionat. Mai mult decât atât, fiind împiedicaţi de mulţimea adunată să-L asculte pe Mântuitorul, găsesc un mijloc ingenios spre a-l ajuta pe prietenul lor, îl coboară de pe acoperiş la picioarele Mântuitorului. Desigur, oameni invidioşi şi răi se găsesc şi în casa aceia, grăbindu-se să judece dacă Mântuitorul are putere sau nu să ierte păcatele, pierzând astfel din vedere esenţialul. Un om îşi câştigă mântuirea şi vindecarea, datorită semenilor săi.
Sfântul Ioan Gură de Aur face o paralelă între vindecarea slăbănogului acestuia şi a acelui de la scăldătoarea Vitezda. Acesta este însoţit de patru oameni, acela în singurătate. Acesta este adus de prietenii credincioşi la Mântuitorul, la acela însă, se duce Mântuitorul. Slăbănogul de la Vitezda ne învaţă că cel mai greu lucru de suportat este singurătatea. Mântuitorul îl întreabă: "Vrei să te faci sănătos". El răspunde calm: "Nu am om", cu alte cuvinte cu boala m-am obişnuit, şi sştiu că prin ea îmi spăl păcatele, dar eu sufăr de singurătate.
În câteva cuvinte m-am străduit să arăt ce înseamnă prietenia pe de o parte şi singurătatea pe de alta, deoarece consider că unul din cele mai mari păcate ale oamenilor contemporani este ura între ei. Vocaţia omului, în calitatea sa de chip al iubirii lui Dumnezeu, este aceea de a trăi în armonie cu semenii săi. Şi parcă în zilele noastre acesta e cel mai greu lucru...
ntuitorul Iisus Hristos a vindecat mulţi bolnavi şi multe boli, fiind pe drept cuvânt numit "Marele Doctor". Dar vindecările săvârşite au în ele însele tâlcuri mai adânci, nerămânând simple minuni. Trăim într-o lume în care toţi aşteaptă minuni pentru a crede în Dumnezeu, neştiind faptul că minunea în sine nu mântuieşte pe nimeni. Pilduitor în acest sens Avraam îi răspunde bogatului nemilostiv la cererea acestuia de a-l trimite pe săracul Lazăr în casa fraţilor săi necredincioşi pentru ca aceştia să se pocăiască, văzând pe cineva înviat din morţi (Luca 16, 19-31): "Dacă ei (fraţii bogatului nemilostiv) nu ascultă de Moise şi prooroci, nici dacă ar învia cineva din morţi, tot nu vor crede" (Lc. 16, 31). Credinţa ta trebuie să se bazeze pe învăţătura de credinţă şi să fie lucrătoare prin iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. De fapt tâlcul adânc al vindecării slăbănogului coborât de prietenii lui prin acoperiş este acela al iubirii oamenilor întreolaltă: Şi văzând credinţa lor (a prietenilor săi ) i-a zis slăbănogului: Fiule iertate fie păcatele tale". Aşadar un om este iertat de păcate şi vindecat miraculos de neputinţa lui pentru credinţa prietenilor săi. Prieteni adevăraţi, care nu judecă pricina pentru care omul era în suferinţă, şi înţelegem că datorită păcatelor era în neputinţă, ci îl ajută necondiţionat. Mai mult decât atât, fiind împiedicaţi de mulţimea adunată să-L asculte pe Mântuitorul, găsesc un mijloc ingenios spre a-l ajuta pe prietenul lor, îl coboară de pe acoperiş la picioarele Mântuitorului. Desigur, oameni invidioşi şi răi se găsesc şi în casa aceia, grăbindu-se să judece dacă Mântuitorul are putere sau nu să ierte păcatele, pierzând astfel din vedere esenţialul. Un om îşi câştigă mântuirea şi vindecarea, datorită semenilor săi.Sfântul Ioan Gură de Aur face o paralelă între vindecarea slăbănogului acestuia şi a acelui de la scăldătoarea Vitezda. Acesta este însoţit de patru oameni, acela în singurătate. Acesta este adus de prietenii credincioşi la Mântuitorul, la acela însă, se duce Mântuitorul. Slăbănogul de la Vitezda ne învaţă că cel mai greu lucru de suportat este singurătatea. Mântuitorul îl întreabă: "Vrei să te faci sănătos". El răspunde calm: "Nu am om", cu alte cuvinte cu boala m-am obişnuit, şi sştiu că prin ea îmi spăl păcatele, dar eu sufăr de singurătate.
În câteva cuvinte m-am străduit să arăt ce înseamnă prietenia pe de o parte şi singurătatea pe de alta, deoarece consider că unul din cele mai mari păcate ale oamenilor contemporani este ura între ei. Vocaţia omului, în calitatea sa de chip al iubirii lui Dumnezeu, este aceea de a trăi în armonie cu semenii săi. Şi parcă în zilele noastre acesta e cel mai greu lucru...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu