În această Duminică, în fiecare an, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trimite tuturor unităților de cult din Patriarhia noastră o scrisoare pastorală prin care explică extraordinara însemnătate a sărbătorii de astăzi, dar și implicațiile ei asupra vieții de zi cu zi a credinciosului. Așa că în cele ce urmează voi încerca să deslușesc doar câteva aspecte, mai mult de ordin liturgic, în ceea ce privește această unică celebrare a Ortodoxiei.
Biserica sărbătorește astăzi biruința asupra iconoclasmului și restaurarea cinstirii icoanelor la Constantinopol în anul 843. Această sărbătoare nu s-a generalizat imediat, impunerea ei definitivă fiind atestată abia în secolul XI. Praznicul Ortodoxiei s-a suprapus peste vechea comemorare a profeților Moise, Aaron și Samuil, pe care Typicon-ul Marii Biserici o indica drept singura sărbătoare a primei Duminici din Postul Mare. Oricare ar fi motivele instituirii ei se potrivea perfect cu prima săptămână din Postul Mare, dar mai ales cu atmosfera vechi-testamentară a lecturilor biblice. Din fericire ea nu a fost cu totul suprimată de sărbătoarea Ortodoxiei rămânând în imnologie legată de aceasta într-un mod armonios din punct de vedere teologic, întrucât profeții exprimau anticipat Întruparea pe care o manifestă icoanele: Strălucit-a harul adevărului și cele ce de demult s-au preînchipuit umbros, acum s-au săvârșit arătat, căci iată Biserica pe care o însemna mai înainte chipul cortului mărturiei, și care ţine credinţa dreaptă, se îmbracă ca și cu o podoabă mai presus de lume cu icoana după trup a lui Hristos, ca ţinând icoana Celui pe care Îl cinstim, să nu rătăcim (Slava de la Doamne strigat-am). Praznicul reabilitării icoanelor a fost intitulat triumful Ortodoxiei căci marca sfârșitul a 120 de ani de lupte și încercări cu importante consecințe pentru definirea identității Bisericii Ortodoxe. Așa cum se exprimă vechiul tropar al Ortodoxiei, venerarea icoanei lui Hristos este o mărturie a întregii iconomii dumnezeiești și semnul clar al supunerii credinciosului față de întreaga învățătură a Bisericii: Preacuratei Tale icoane închinându-ne Bunule, cerem iertare greșelilor noastre Hristoase Dumnezeule. Căci de bună voie ai voit a te sui cu trupul pe Cruce, ca să izbăvești din robia vrăjmașului pe cei pe care i-ai plăsmuit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru cel ce ai venit să mântuiești lumea.
Triumful Ortodoxiei asupra ereziilor este o eliberare, o primăvară duhovnicească. Semnificația acestei sărbători ca și cea a Sfântului Grigorie Palama, în contextul duhovnicesc al Triodului, stă tocmai în concepția despre unitatea în credință. Armonia creștinilor uniți în credința lor în același Hristos este condiția necesară pentru celebrarea duhovnicească a praznicului Ortodoxiei, dar și pentru a duce un post cât mai folositor și roditor. Sfinții Părinți leagă Ortodoxia de smerenie și înfrânare, până la urmă de orice virtute care adună ființa pentru a o înălța la casa cerească. O credinţă tare este maica lepădării de păcate spunea Sfântul Ioan Scărarul. Nu ne-am putea angaja în lupta, dar și în atmosfera Postului Mare, fără să fi fost întăriți încă de la începutul acestuia în credința ortodoxă.
Sensul lecturilor din Postul Mare trebuie văzut în lumina legăturii care există între Postul Mare și Botez. Postul Mare este cunoscut ca fiind o pregătire serioasă pentru Taina Botezului. Sfântul Botez este intrarea propriu-zisă în viața nouă inaugurată de Hristos; această nouă viață nu-i este decât vestită și făgăduită catehumenului, iar el o acceptă prin credință. Ei bine! Este chiar tema primei duminici. După ce i-a pomenit pe drepții Vechiului Testament care trăiau în credință, pericopa apostolică se încheie: ... și toţi aceștia mărturisiţi fiind prin credinţă nu au primit făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea (Evr. 11, 24 – 26; 32 – 40; 12, 2). Și care este acest bun? Sfânta Evanghelie din prima Duminică ne dă și răspunsul: ... mai mari decât acestea veţi vedea. Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului (Ioan 1, 43 – 51). Sensul acestor cuvinte este acela că oamenii care cred în Hristos doresc să fie botezați, se pregătesc pentru Paști, vor vedea începutul vârstei celei noi, împlinirea tuturor făgăduințelor, arătarea Împărăției. În atmosfera pregătirii Paștelui, dar și a catehezei baptismale a Triodului, praznicul Ortodoxiei reprezintă un element fundamental și prima etapă a asumării lui Hristos în patima Sa de către fiecare credincios. Creștin este cel ce imită pe Hristos – spune Sfântul Ioan Scărarul – pe cât este cu putinţă oamenilor prin cuvinte și fapte, crede cu o cugetare dreaptă și neprihănită în Sfânta Treime.
Astfel reluarea luptelor Postului Mare este ușurată de bucuria după-prăznuirii Ortodoxiei: ... ca pe o bucurie de după sărbătoare primind a doua săptămână a făcătorului de lumină post, cu dragoste să lăudăm pe Hristos, din îndemn dumnezeiesc veselindu-ne (Utrenie, luni, săpt. a II- a). Această bucurie dă putere credincioșilor pentru a relua ostenelile cu stăruință, căci răbdarea pe care o cere rugăciunea Sfântului Efrem Sirul ne ajută să păstrăm ceea ce am dobândit până acum, dar mai ales ne susține în continuare pe calea postului și a rugăciunii smerite.
Pr. Bogdan Lupăştean
Parohia Milişăuţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu