Meditaţie la Duminica lăsatului sec de carne,

Această Duminica este numită Duminica lăsatului sec de carne pentru că în săptămâna care urmează Biserica recomandă un post limitat prin abţinerea de la carne. Recomandarea aceasta trebuie înţeleasă în lumina pregătirii pentru intrarea în Postul Mare, pentru că Biserica începe acum să ne obişnuiască cu marele efort pe care îl va aştepta de la noi şase zile mai târziu. În planul structurii pregătitoare, Duminica se înscrie cu trei dimensiuni:
- reprezintă continuarea logică a comemorării tuturor adormiţilor din ziua precedentă, dat fiind că aceasta anticipa adunarea finală a celor vii şi a celor morţi şi anunţa între altele tema rugăciunii prin numeroase tropare ce făceau aluzie la judecată;
- completează prin evocarea dreptăţii lui Dumnezeu meditaţia la mila Lui din Duminica Fiului Risipitor;
- deschide cea de-a doua parte a perioadei pregătitoare consacrată primenirii exterioare în vederea postului, reprezentând, faţa de Duminica următoare închinată izgonirii lui Adam din rai, extremitatea ultimă a istoriei mântuirii recapitulată şi condensată înainte de a intra în Postul Mare, pe parcursul căruia timpul istoriei va fi răstignit pentru a fi îndumnezeit.
La privegherea din această zi Biserica ne cheamă să ne amintim de toţi cei care au adormit întru nădejdea Învierii şi a vieţii celei veşnice. Este marea zi de pomenire pentru cei adormiţi. Legătura dintre Postul Mare şi rugăciunea pentru cei adormiţi ne duce cu gândul că religia creştină este o religie a iubirii. Viaţa nouă pe care Hristos ne-a dat-o este o viaţă de împăcare, de restaurare a iubirii distrusă prin păcat. În Hristos nu mai este separare între cei adormiţi şi cei vii pentru că toţi trăiesc întru El (Căci în El trăim, ne mişcăm şi suntem... – Fapte 17, 28). Într-adevăr rugăciunea noastră îi menţine vii, pentru că îi menţine în Hristos şi dacă eşti în Hristos atunci eşti în viaţa cea adevărată (Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa... – In. 14, 6). Marea priveghere pentru cei adormiţi din Sâmbăta lăsatului sec de carne va constitui modelul tuturor celorlalte rugăciuni de pomenire pentru cei adormiţi ce se săvârşesc în sâmbetele Postului Mare.
Pentru ca gândul la moarte să fie creştinesc trebuie să fie legat de gândul la Judecata de apoi şi la supunerea finală a tuturor lucrurilor puterii lui Dumnezeu. Imnografia insistă îndeosebi asupra descrierilor precise şi detaliate ale Judecăţii, asupra arătării înfricoşate a lui Hristos, a răsunetului trâmbiţei de pe urmă, a deschiderii mormintelor, a cărţilor deschise şi a vădirii faptelor ascunse ale fiecăruia (Slujba Utreniei Duminicii Lăsatului sec de carne). Funcţia esenţială a eshatologiei este de a ne face să vedem în ziua de faţa ajunul Judecăţii şi apropierea sfârşitului. Astfel fiecare clipă este un prilej de pocăinţă mai înainte de sfârşit, Postul Mare devenind o vreme bine primită, un moment favorabil ce precede numaidecât sfârşitul; un sfârşit care este şi un nou început de-a dreapta Tatălui cu oile adunate la un loc de Hristos (Ioan 10). De la Duminica Lăsatului sec de carne şi până la Săptămâna Mare sfărşitul şi judecata vor trebui anticipate prin pocăinţă şi lacrimi, pentru a ne pregăti prin fapte şi a ni-L face milostiv pe Dumnezeu când va veni adevăratul ceas al Marii Judecăţii. Ultimul tropar propriu slujbei Utreniei oferă tabloul înfricoşător al Judecăţii, completat prin câteva apeluri la practica milosteniei: Să ne curăţim mai înainte pe noi înşine, fraţilor, cu împărăteasa virtuţilor, că iată a venit aducându-ne nouă bogăţie nepieritoare, potoleşte umflarea poftelor şi împacă cu stăpânul pe cei ce au greşit. Pentru aceasta cu veselie să o primim pe dânsa, strigând lui Dumnezeu: Cel ce ai înviat din morţi păzeşte-ne neosândiţi pe noi, cei ce te slăvim pe Tine, Cel ce singur eşti fără de păcat.
De altfel şi pericopa evanghelică prezintă într-un mod extraordinar tabloul judecăţii, ba mai mul decât atât, criteriul după care se va face judecata, fapta omului (Aşa să grăiţi şi aşa să lucraţi, ca unii care veţi fi judecaţi prin legea libertăţii. Căci judecata este fără milă pentru cel care nu a făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii – Iacov 2, 12 – 13), ceea ce de fapt ne interesează în mod direct pe noi. Întregul capitolul XXV al Evangheliei după Matei demonstrează că faptele noastre sunt cele care vor da sentinţa finală. Astfel cele cinci fecioare înţelepte care şi-au adunat suficient untdelemn în candele pentru aşteptarea Mirelui şi oamenii ce şi-au înmulţit talantul primit sunt exemple grăitoare în acest sens. Şi Sfântul Evanghelist Ioan confirmă acest lucru cu menţiunea că aceia ce vor fi făcut fapte bune nici măcar nu vor lua parte la judecată: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă. Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis (In. 5, 24; 29 – 30). Lectura din Apostol (I Cor. 8, 8 – 13; 9, 1 – 2) se referă la cărnurile înjunghiate idolilor şi la necesitatea păzirii discermântului în hrană. Lecturile apostolice din Duminica Lăsatului sec de carne şi din Duminica Lăsatului sec de brânză fac şi ele aluzie la Postul Mare şi la necesitatea de a pune iubirea de aproapele înaintea păzirii regulilor trupeşti. În sânul perioadei pregătitoare aceste lecturi reprezintă un ciclu relativ independent de învăţături privitoare la postul duhovnicesc, post la care imnografia va face ecou din ce în ce mai amplu începând din săptămâna lăsatului sec de brânză.
Parabola Judecăţii din urmă vorbeşte elogios despre iubirea creştină. Noi nu suntem chemaţi toţi să lucrăm pentru umanitate şi totuşi fiecare a primit darul şi harul iubirii lui Hristos. Ştim, însă, că toţi oamenii au absolută nevoie de această iubire personală care descoperă în ei sufletul lor unic, în care se reflectă într-o manieră originală frumuseţea acestei lumi.

Pr. Bogdan Lupăştean
Milişăuţi, Suceava